Home » Știință » 40 de ani de la lansarea primei misiuni Voyager, sonda care a călătorit în cele mai îndepărtate colţuri ale Universului. Unde se află acum şi ce a descoperit până în prezent

40 de ani de la lansarea primei misiuni Voyager, sonda care a călătorit în cele mai îndepărtate colţuri ale Universului. Unde se află acum şi ce a descoperit până în prezent

Publicat: 05.09.2017
În urmă cu 40 de ani, pe 5 septembrie 1977, începea misiunea Voyager 1, care a ajuns în cele mai îndepărate zone ale Universului cunoscute de om. Sonda Voyager 1 a fost lansată la 16 zile după trimiterea în spaţiu a sondei Voyager 2 (20 august 1977). În decursul misiunilor, cele două sonde au petrecut peste 20 de ani cercetând numai giganţii gazoşi Jupiter şi Saturn. În timp ce Voyager 1 s-a aventurat în afara Sistemului Solar, Voyager 2 a devenit prima sondă care explorează Uranus şi Neptun.

În acest an sondele aniversează 40 de ani de la lansare, informează Futurism. Deşi au călătorit pentru o perioadă lungă de timp şi au ajuns la distanţe mari faţă de Pământ, sondele se află încă în contact cu NASA trimiţând deseori informaţii noi către cercetători. 

Aşadar nu sunt sondele care au ajuns la cele mai mari distanţe faţă de Pământ, ci şi în cele mai îndelungate misiuni realizate de NASA. În 2012, Voyager 1 devenea prima sondă care ajungea în spaţiul interstelar. În acelaşi timp, Voyager 2 a devenit prima sondă care a explorat toţi giganţii gazoşi sau înghetaţi din Sistemul Solar – Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. 

Printre descoperirile realizate de sonde se numără cea a primilor vulcani activi din afara Pământului (pe Luna lui Jupiter, Io) şi a primelor dovezi ale existenţei unui ocean pe suprafaţa satelitului Europa, a atmosferei dense de pe Titan şi a suprafeţei stâncoase de pe Uranus. O altă descoperire importantă este cea a gheizerelor de pe cea mai mare Lună a lui Neptun, Triton. 

Descoperirile au ajutat la realizarea misiunilor viitoare în spaţiu, precum cea a lui Galileo, Juno a misiunii Cassini-Huygens şi a sondei New Horizons. 

Discul de aur

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale misiunilor Voyager îl reprezintă încărcătura de la bordul navelor. Fiecare sondă conţine câte un disc de aur, o colecţie de sunete, imagini şi mesaje despre Pământ, istoria umanităţii şi cultură. Înregistrarea reprezintă o capsulă a timpului sau un mesaj pentru alte civilizaţii. Sonda Voyager 1 se află la 20,9 miliarde de kilometri de Pământ. Între timp,  Voyager 2 se află la 17,7 miliarde de kilometri. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?